Vodafone a lansat ieri seară noul iPhone 4S şi, în premieră, abonamentele dedicate acestuia la magazinul său din Mall Plaza România.
Iată cele 4 motive pentru care îmi doresc acest telefon:
1. Performanţa
iPhone 4S este dotat cu un procesor A5 dual-core, care oferă o performanţă dublă faţă de predecesorul său şi de şapte ori mai mare pe partea video, fapt ce a clasat telefonul pe primul loc în topul smartphone-urilor realizat de către Top Ten Reviews.
Tot la capitolul performanţă încadrez prezenţa a două antene cu comutare automată în fucţie de condiţiile de semnal, Vodafone acoperind peste 99,1% din suprafaţa ţării.
Ultimul iPhone va putea fi folosit în toată lumea având un sistem dual GSM/CDMA şi adaptor pentru priza de Statele Unite.
Din punct de vedere al vitezei pe internet, această a fost dublată la 14.4 Mbps.
Viteza cu care se mişcă acest telefon mă face să cred că este telefonul business potrivit, care poate face faţă cu success tuturor aplicaţiilor pe care le folosesc simultan (Mail, Hootsuite, Safari, Dropbox, WordPress, ş.a.)
2. Siri
Pentru că sunt într-o permanentă criză de timp, Siri, asistentul personal proiectat de Apple poate fi o alternativă la statul în permanenţă cu ochii în telefon. Printre funcţiile lui Siri vreau să amintesc capacitatea de a trimite şi citi SMS-uri, setarea reminder-urilor, lucrul cu calendarul integrat, oferirea informaţiilor despre starea vremii, setarea timerului şi a alarmelor, efectuarea apelurilor, folosirea GPS-ului, trimiterea de email-uri şi căutarea de informaţii.
Cea mai interesantă caracteristică a lui Siri este înţelegerea limbajului uman. Dacă la alte telefoane trebuie să urmezi comenzi vocale prestabilite, pe Siri o poţi întreba în stilul tău “What’s the nearest phone shop?”.
Funcţia de dictare inclusă în iPhone poate fi folosită şi cu alte aplicaţii, astfel, poţi dicta un nou status pe Facebook sau poţi căuta vocal direct în Google.
3. iCloud
Sincronizarea in the cloud a devenit standard pentru mine, deoarece am nevoie de anumite fişiere în permanenţă, indiferent de locul unde sunt sau de calculatorul pe care lucrez, de aceea noul iCloud îmi este foarte util pentru că sincronizează pozele, muzica, contactele, calendarele, documentele, aplicaţiile şi va putea face backup-uri şi update-uri prin wireless, fără contact cu calculatorul, funcţie exclusivă a iOS 5.
4. Camera
iPhone 4S este dotat cu două camere, una de 8 megapixeli care filmează full-HD (1080p), are 5 lentile şi o deschidere mai mare pentru a capta mai bine lumina şi una frontală de 0,3 megapixeli pentru apeluri video sau FaceTime. Împreună cu noul iOS 5 au fost integrate şi funcţii de editare foto şi video susţinute de noul procesor A5.
Se spune că un telefon nu poate înlocui un aparat foto, dar trăim o perioadă în care telefoanele deţin camere din ce în ce mai performante şi sunt convins că momentele bune trebuiesc imortalizate rapid, telefonul fiind aparatul pe care îl ai tot timpul la tine.
Telefonul poate fi achiziţionat în varianta de culoare alb sau negru, cu noile abonamente pentru iPhone 4S de la Vodafone pentru persoane fizice (începând de la 149 €) sau juridice (începând de la 219 €).
Mai multe infomaţii pot fi găsite pe https://www.vodafone.ro/iphone.